 |
"Se inseala acela care crede ca stie ce este
viata. M-am inselat si eu, alaturi de altii, si pot sa
spun ca imi pare bine. De ce? Pentru ca am simtit ceva...
Am uitat de mine, de lume, de Univers. Toata fiinta-mi paradoxal
de zbuciumata era strabatuta de ochii ei. Traiam
prin ea.
Era Paradisul? Sau ...Iadul? Era un inger? Sau ...un demon? Acum,
la fel ca si atunci, aceste intrebari nu-si gasesc raspunsul.
Probabil ca sunt axiome ale existentei noastre, dovezi inexpulzabile
ale trecerii prin viata.
Cine ar putea sti daca viata este o insusire sau o...calitate?
Cine ar putea sti daca omul iubeste sau... vrea? In schimb, toti stiu ce
am simtit: impietrirea aceea la vederea ei. Toti cunosc scanteia
ce a facut sa explodeze in mine un foc bizar ce mi-a
incendiat sufletul. Mi-a zdrobit ratiunea, mi-a frant aripile, mi-a
schimbat viitorul.
Iubeam... Imaginea inchipuita a Edenului palea, cand
zambetul ei imi saruta chipul... Glasul ei, in
contrast absolut cu vocea lumii ce ma inconjura si care imi
zgaria timpanele, umplea cu sunete calde aerul, dandu-i parca
un gust dulce. Mireasma care o invaluia imi parea
nefireasca, aproape neomeneasca.
Atunci am multumit Celui de Sus pentru ca ochilor mei le-a fost permisa
vederea Sublimului. Nu am indraznit sa o pangaresc
cu atingerea mea, ar fi fost un sacrilegiu, mi-am imaginat doar dumnezeiasca
senzatie.
M-am trezit apoi brusc. Sunt sigur ca o sa mi se inteleaga
disperarea cand... Doamne, fusese doar un vis! Ma indragostisem
de un vis.
Ceea ce pare la prima vedere o nebunie este totusi, uneori, fidela copie
a cruntei realitati..."
|
 |
