Cuprins

Agregatele monetare

Unul din scopurile majore ale analizei monetare îl reprezinta selectarea acelor agregate monetare care sa corespunda cel mai bine cerintelor de reflectare a caracterului si obiectivelor de politica monetara, adoptata de autoritatea monetara a unei tari pe o anumita perioada.

Moneda este detinuta de agentii nefinanciari, gospodarii familiare, societati industriale si comerciale, intr-un cuvînt de toti cei care intervin pe piata bunurilor si serviciilor. Desi principiile de baza au ramas nemodificate, totusi, în ultimii ani sfera monetara a cunoscut importante modificari, ale carora incidente asupra comportamentului agentilor economici au facut necesara delimitarea între formele clasice ale monedei si noile tipuri de plasamente monetare.

Desi agregatele monetare difera de la o tara la alta în functie de conditiile existente, respectiv, de gradul de dezvoltare a pietei financiare, de conceptiile si politicile care domina scena monetara si de nevoile practice imediate si de perspectiva.

Agregatele monetare pîna în anii 1970 aveau o structura relativ simpla, fiind considerate drept moneda mijloacele de plata cu plasamente lichide pe termen scurt, incluse în pasivul institutiilor bancare. Acestea din urma aveau obligatia sa le transforme imediat în lichiditati fara riscul de pierderi de capital si fara costuri tranzactionale. Hîrtiile de valoare care constituie un ansamblu omogen de titluri pe termen lung, nu devin lichide decît dupa negocierea lor pe o piata secundara, respectiv la bursa de valori. Acest fapt implica un risc de capital, presupunînd costuri de transformare.

În ultimii 10-15 ani sfera financiar-monetara a suferit mutatii profunde, cea mai mare parte a inovatiilor vizînd atît o reducere a riscurilor asociate titlurilor pe termen lung negociabile, cît si crearea de noi produse ale pietei, negociabile la termen scurt.

Drept urmare în prezent, detinerea hîrtiilor de valoare se efectueaza într-o proportie progresiva sub forma achizitionarii acestor titluri de catre institutii de plasament colectiv. Aceste institutii specializate ofera detinatorilor de lichiditati posibilitatea unor plasamente pe termen scurt, activul lor fiind, constituit fie din titluri pe piata monetara, fie obligatiuni putin sensibile la variatiile ratei dobînzii. Noile titluri negociabile pot fi subscrise de toti agentii financiari si ne-financiari.

Agregatele monetare cuprind atît mijloacele de plata (moneda efectiva depunerile în conturi de vedere) detinute de agentii ne-financiari rezidenti, cît si acele plasamente financiare susceptibile de a fi transformate cu usurinta si rapiditate în instrumente de plata, fara riscul pierderilor de capital.

Agregatul mai larg, cel al lichiditatii, înglobeaza ,în general, titluri ale pietei financiar-monetare pe termene de la cîteva zile la cîtiva ani, emise de institutiile de credit (certificate de depozit, bonuri ale institutiilor bancare) si agentii nefinanciari (bonuri de tezaur în conturi curente, bilete de tezaur). Plasamentele financiare definite astfel, sunt inventariate nu numai în pasivul institutiilor financiar-bancare, dar în egala masura, si în cel al agentilor nefianciari.

În sens restrîns, sau în sens larg, agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesiva a produselor monetare create în scopul asigurarii lichiditatii agentilor financiari si nefinanciari.

În raport cu gradul de integrare a diferitelor active în structura masei monetare s-au constituit agregatele monetare simbolizate cu, M1, M2, M3, L în care:

M1 regrupeaza toate mijloacele de plata sub forma monedei efective (bilete de banca si moneda divizionara ) si a depunerilor în conturi curente nepurtatoare de dobînzi si care reprezinta partea cea mai activa a masei monetare sau lichiditatea primara.

Fiecare unitate monetara este folosita de mai multe ori într-o perioada data. Numarul mediu de utilizari, respectiv viteza de circulatie V permite calculul capacitatii tranzactionale ale monedei. M1 reprezinta un stoc, iar tranzactiile un flux. Deci, V reprezinta raportarea fluxului la stoc.

Pentru aprecierea lui V putem utiliza ecuatia schimbului:
M1*V = P*Y

În care :
P- nivelul preturilor ;
Y- venitul real ;
Produsul dintre P si Y reprezinta valoarea bunurilor tranzactionate într-o perioada sau produsul intern brut la pretul pietei.
Deci. V=P*Y/ M1 sau PIB/M1
P*Y reprezinta valoarea finala care nu include valoarea tranzanctiilor intermediare intervenite între diferitele stadii ale productiei care au necesitat moneda. Numim viteza tranzactiilor sau viteza de circulatie a monedei, raportul dintre valoarea tuturor acestor tranzactii si M1.

Aceasta viteza nu se poate calcula în mod direct, ci indirect prin utilizarea a unui indice sintetic bazat pe:
· Miscarile biletelor de banca si a monede divizionare la ghiseile bancilor raportate la soldul mediu al acestora în circulatie ,
· Miscari debitoare si creditoare ale depozitelor la vedere raportate la soldul mediu al acestora.

Acest prim agregat M1 multiplicat prin viteza sa, indica capacitatea monedei de a se cheltui în totalitate. Mai exista si alte agregate cum ar fi: M2, M3, L. Agregatul M2 înglobeaza agregatul M1, iar M3 înglobeaza M2.

M2 – include, în plus de M1, un ansamblu de plasamente la termen si în vederea economisirii susceptibile de a fi mobilizate si transformate în lichiditati prin emisiune de cecuri cu preaviz, denumita „quasimoneda” sau ”lichiditatea secundara”.

M3- cuprinde, mai mult de cît M2, si alte active cu grade diferite de lichiditate si în structura carora pot fi incluse certificate de depozit, bonuri de casa, conturi de economii pe termen mediu, alte tipuri emise de agentii economici pe piata financiar-monetara.

L, regrupat cu M3, înglobeaza titluri emise pe termen mediu si lung negociabile si care pot fi transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de plata, respectiv în lichiditati.

Cuprins